Jurnalul Național
Apr
Revoluţia lui Dracula a-nceput la Bucureşti
Muzica bună a fost găzduită în acest weekend la Bucureşti, în Parcul Lumea Copiilor, din sectorul 4. Deşi festivalul Dracula Revolution Tour ar fi trebuit să înceapă vineri seară, cu trupa Iris cap de afiş, dar condiţiile meteorologice defavorabile au anulat concertul, sâmbătă totul s-a desfăşurat exemplar, iar fanii muzicii rock au avut ocazia să [...]
Apr
Așa arată BMW i8 Spyder
Conceptul i8 al celor de la BMW care îmbină designul viitorului cu tehnologia – putem spune „deja” – prezentă este din ce în ce mai aproape de realitate. Adică, nu degeaba îi testează compatibilitatea cu lumea reală dacă nemții ar vrea să-l țină ca bibelou pentru saloane auto. Ceea ce ne face să credem că [...]
Apr
Mai aproape de finală. Oltchim – Gyor 35-31
Condusă la pauză cu 17-13, Oltchim a izbutit aseară o repriză secundă fantastică, câştigând cu 35-31 meciul-tur al semifinalei Ligii Campionilor contra campioanei Ungariei, Gyor ETO. …
Apr
Loto: Premiul de 2,3 milioane de euro pus în joc la tragerea 6/49, necâştigat
Premiul de 2,3 milioane de euro pus în joc la tragerea 6/49 de duminică nu a fost câştigat, suma urmând a fi reportată, informează Loteria Română citată de Mediafax. Numerele extrase la categoria I la tragerea 6 din 49 de duminică au fost 7, 14, 20, 37, 43 şi 27.
Apr
Actriţa Olga Tudorache a fost transportată de urgenţă la spital, după ce i s-a făcut rău pe scenă
Actriţa Olga Tudorache a fost internată, duminică seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, cu suspiciune de accident vascular cerebral, au declarat pentru Mediafax surse medicale. Olga Tudorache juca, duminică seară, în spectacolul “Peşte cu mazăre” al Teatrului Metropolis, când i s-a făcut rău pe scenă, iar reprezentanţii instituţiei au chemat ambulanţa. Actriţa [...]
Apr
Prima victimă în scandalul doctoratului: rectorul Universităţii Semmelweiss a demisionat
Rectorul Universităţii Semmelweiss din Budapesta, Tivadar Tulassay, care i-a retras, din motive de plagiat, titlul de doctor preşedintelui Ungariei Pal Schmitt, este prima victimă a scandalului doctoratului, demisionând din post duminică, relatează presa ungară şi agenţia France Presse. …
Apr
Chevron a anunţat SISTAREA explorării gazelor de şist în România pe parcursul acestui an
În emisiunea Sinteza Zilei, Mihai Gâdea a discutat împreună cu invitaţii săi decizia companiei Chevron, care în urma emisiunilor Antenei 3 a anunţat oficial printr-un comunicat de presă sistarea activităţilor de exploatare a gazelor de şist pe parcursul acestui an.De asemenea, Chevron a anunţat că nu are nimic împotriva desecretizării contractului cu privire la exploatarea [...]
Apr
Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism
Calendar: Data 2 aprilie. Este ziua 93, au mai rămas 273. Soarele răsare la 6:54 apune la 19:44 Luna răsare la 14:47 apune la 4:07 Sărbătoare creştină: Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mucenici Amfian şi Edesie Astăzi, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Părinte Tit. Acesta, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, a mers [...]
Apr
Horoscop zilnic, Luni, 2 aprilie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
Luna se va afla astăzi în Leu, stimulându-ne creativitatea, dorinţa de a ieşi în faţă şi a ne afirma. E-adevărat că suntem predispuşi la extravaganţe şi excese, dar partea frumoasă este că avem încredere în noi şi curajul de a ne exprima aşa cum simţim. BERBEC Creativitatea, inspiraţia şi capacitatea de a-ţi depăşi limitele mentale [...]
Apr
“Abia acum 10 ani am avut revelaţia că libertatea pe care mi-o dă literatura nu o mai pot găsi nicăieri”
Una dintre cele mai importante scriitoare autohtone, Gabriela Adameşteanu, împlineşte astăzi 70 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”. “Anul acesta aniversez 10 ani de când m-am întors la literatură, după o absenţă de alţi 10. Mi-au apărut în acest interval două romane, «Întâlnirea» şi «Provizorat». …
Apr
Samuel Finley Breese Morse, portretistul care a inventat telegraful
2 aprilie 1872. Este data la care a plecat din lume Samuel Finley Breese Morse, inventatorul telegrafului şi al codului care avea să asigure nemurirea numelui său. S-a născut tot în luna aprilie, însă în cea de-a 27-a zi, în 1791. Părinţii săi, Pastor Jedidiah Morse şi Elizabeth Ann Finley Breese, au dorit ca fiul [...]
Apr
În România
1866 – Plebiscitul pentru alegerea ca domn al României a prinţului Carol din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen; 1867 – Mihai Eminescu publică în revista Familia poemul “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!”; 1939 – Apare la Bucureşti, săptămânal, revista România literară, sub direcţia lui Cezar Petrescu; 1998 – Radu Vasile este desemnat prim-ministru de către preşedintele [...]
Apr
Duster la Raliul Gazelelor 2012
S-a încheiat ediţia cu numărul 22 a competiţiei Rally Aïcha Des Gazelles din Maroc, după mai multe etape dificile, desfăşurate pe trasee care au solicitat concentrarea deplină a concurentelor şi au pus la încercare limitele maşinilor de teren. Evenimentul este în legătură cu un proiect de responsabilitate socială al Grupului Renault pentru angajaţi, în scopul [...]
Apr
Bani în plus pentru bugetarii germani
După o lună de grevă organizată de sindicate, două milioane de bugetari din Germania vor primi bani în plus la salariu, relatează Radio România Actualităţi. Prima majorare de 3,5% va fi operată retroactiv cu data de 1 martie.După negocieri-maraton între Sindicatul Verdi şi administraţiile locale, a fost anunţat noul acord tarifar, care prevede majorarea cu [...]
Apr
Peste 1.600 de medicamente, ieftinite în Ungaria
În Ungaria se ieftinesc peste 1.600 de medicamente. Cele mai multe vor costa mai puţin cu aproximativ 18%. Casa de Asigurări de Sănătate a precizat că a organizat pentru a doua oară o aşa numită licitaţie în orb. În astfel de situaţii producătorii nu văd care sunt sumele pe care le cer pentru produsele farmaceutice [...]
Apr
Închisoare pe viaţă pentru “Negustorul morţii”?
Procurorii americani au cerut unui judecător federal din New York să îl condamne la închisoare pe viaţă pe traficantul rus de arme Viktor Bout, acuzat că intenţiona să vândă rachete sol-aer unei organizaţii teroriste, pentru a ucide americani, relatează RIA Novosti. Bout, care a negat toate acuzaţiile, riscă o pedeapsă cuprinsă între 25 de ani [...]
Apr
Traficul feroviar de marfă, reluat în Transnistria
Traficul feroviar de mărfuri în regiunea transnistreană a Republicii Moldova va fi reluat după o întrerupere de mai bine de cinci ani, din cauza interdicţiei autorităţilor separatiste. Decizia a fost luată în urma convorbirilor pe care premierul moldovean Vlad Filat le-a avut la Tiraspol cu liderul regiunii, Evgheni Şevciuk. …
Apr
Scenariu de coşmar: coasta niponă ar putea fi lovită de valuri tsunami înalte de 35 de metri!
Cercetătorii japonezi au anunţat că un val gigant cu o înălţime de 35 de metri ar putea acoperi coasta japoneză. Oamenii de ştiinţă japonezi au revizuit în creştere previziunile privind eventualitatea unui tsunami după dezastrul din 11 martie 2011. …
Apr
“În România, centrul-dreapta va înregistra un eşec uriaş”
Într-o analiză intitulată “Pentru centru-dreapta urmează un eşec uriaş”, jurnaliştii de la cotidianul ungar Magyar Nemzet dau ca sigură victoria USL în alegerile municipale şi parlamentare de anul acesta din România. ”Opoziţia din România conduce cu un avantaj uriaş. Astfel, soarta alegerilor locale din iunie şi a celor parlamentare din noiembrie pare pecetluită. …